Această practică era foarte răspândită printre popoarele de vânători-culegători din China, Vietnam, Filipine, Laos, Thailanda, Malaezia și Indonezia.
O mumie uscată cu fumul unui foc de tabără de către un trib din Papua Noua Guinee.
Mumificarea nu a fost inventată în Egiptul Antic. Primele cadavre îmbălsămate și bandajate din imperiul din delta Nilului datează de acum aproximativ 4.500 de ani. Înainte, acum aproximativ 7.000 de ani, pe coasta Atacama (Chile), cultura ancestrală Chinchorro a folosit aerul uscat al deșertului pentru a usca rămășițele umane în mod natural. Dar nici ei nu au fost primii care au aplicat această practică.
Cercetări recente în China și Asia de Sud-Est au revelat că diferite grupuri umane își uscau morții în urmă cu aproximativ 12.000 de ani folosind un sistem surprinzător: fumul produs de focuri în regiuni deosebit de umede.
Schelete în poziții contorsionate
Cercetătorii de la universitățile din Beijing și Canberra au fost intrigați de pozițiile contorsionate ale unor schelete găsite în cimitire din China, Vietnam, Filipine, Laos, Thailanda, Malaezia și Indonezia. Aceste rămășițe prezentau, de asemenea, urme de arsuri, dar cu modele care nu se potriveau cu încercările de incinerare.
Prima ipoteză a fost că aceste înmormântări ar fi fost posibile doar pentru că nu mai rămăsese țesut moale în corpuri, ca urmare a mumificării prin uscare, o practică care se aplică și astăzi în unele părți din Ținuturile Înalte din Papua Noua Guinee și Indonezia, după cum explică într-un articol publicat în revista Proceedings of the National Academy of Science (PNAS).
Pentru a-și corobora teoria, au analizat compoziția probelor osoase din situri și le-au comparat cu exemplare de control prelevate din vechi cimitire din Japonia. Astfel, au descoperit dovezi de expunere la căldură, în principal la temperaturi scăzute.
Integritatea scheletelor sugera că în niciun caz nu s-a încercat incinerarea cadavrelor, iar scopul era conservarea. „Oasele sunt foarte vechi, de peste 10.000 de ani, ceea ce sugerează că aceste societăți practicau forme de mumificare cu mii de ani mai devreme decât se credea”, spun arheologii.
Deși specialiștii asiatici consideră că uscarea cu fum era probabil cea mai eficientă opțiune pentru conservarea cadavrelor în climatul tropical, este probabil ca procesul să fi avut și o importanță culturală. Mai multe societăți din Indonezia și Australia mumificau persoanele dragi legându-le strâns deasupra unui foc care ardea continuu, adesea timp de câteva luni.
Procesul, scriu cercetătorii în studiu, le permitea rudelor să păstreze legătura cu defunctul și, în unele cazuri, se credea că permitea chiar spiritului să rătăcească liber în timpul zilei și să se întoarcă în corp noaptea.
„Cred că acest lucru reflectă ceva profund uman: dorința eternă ca cei dragi să nu ne părăsească niciodată, ci să rămână alături de noi pentru totdeauna”, afirmă specialistul Hsiao-chun Hung, de la Australian National University.
Cercetătorii consideră că această practică ar fi putut fi comună în vechile civilizații asiatice. „Această tradiție ar fi putut fi împărtășită de societățile de vânători-culegători dintr-o vastă regiune, timp de multe milenii”, au scris ei în revista PNAS.
Sistemul de mumificare recent descoperit a fost probabil practicat între 12.000 și 4.000 de ani în urmă într-o vastă regiune din Asia de Sud-Est, ceea ce evidențiază un ansamblu remarcabil de credințe culturale și practici funerare care au persistat timp de peste 10.000 de ani.
Mumificarea previne descompunerea prin conservarea cadavrelor. Procesul poate avea loc în mod natural în locuri precum nisipurile deșertului Atacama sau mlaștinile din Irlanda, unde condițiile pot împiedica putrezirea.
