Un cap de marmură găsit în Crimeea ne dezvăluie, după 20 de ani, istoria uitată a unei femei puternice din marginile Imperiului Roman.
Cuprins
În 2003, în timpul unei campanii arheologice în ruinele vechiului oraș Chersonesos Taurica — în extremitatea sud-vestică a peninsulei Crimeea, lângă Marea Neagră —, o echipă ucraineano-poloneză a excavat o impunătoare reședință romană. Sub fundațiile unei case antice, reutilizate în epoca bizantină ca parte a unui complex ecleziastic, a apărut un obiect singular: capul sculptat în marmură al unei femei cu chipul senin și ochii alungiți. Identitatea sa, însă, a rămas un mister timp de mai bine de două decenii.
Acum, grație unei cercetări interdisciplinare publicate recent în revista npj Heritage Science, acel chip a fost în sfârșit identificat: este vorba de Laodice, o matroană romană de elită care ar fi putut juca un rol cheie într-unul dintre momentele politice cele mai decisive din istoria Chersonesosului.
O sculptură uitată sub pământ
Sculptura a fost găsită într-o cameră semi-îngropată din cea mai mare domus excavată vreodată în orașul antic. Cu o suprafață de peste 700 m², casa era situată în apropierea teatrului și a agorei, centrul civic și politic al Quersoneso. Obiectul, parțial deteriorat, dar surprinzător de bine conservat, a fost găsit alături de o monedă elenistică, ceramică veche de câteva secole și un mic altar cu figurile Artemisei și lui Apollo. Totul în acea cameră părea o capsulă a timpului îngropată cu grijă.
Capul, sculptat separat pentru a fi unit cu un corp complet printr-un sistem de asamblare cu știft și mortar, prezintă detalii remarcabile: riduri pe gât, brazde pe obraji, urechi ușor căzute și coafura clasică greacă cu secțiuni simetrice strânse la ceafă. Toate aceste elemente, combinate cu o privire blândă și demnă, reflectă un amestec complex de realism roman și estetică idealizată helenistică.
Cine a fost Laodice și de ce a fost sculptată?
Timp de secole, această sculptură nu a avut un nume. Nu exista nicio inscripție asociată, iar înregistrările despre portrete feminine în această zonă erau rare. Cu toate acestea, cheia a apărut recent într-un loc neașteptat: arhivele Muzeului Arheologic din Odessa. Acolo, cercetătorii au găsit un piedestal de marmură cu o inscripție greacă care menționa o femeie numită Laodice, fiica lui Heroxenos și soția lui Titus Flavius Parthenokles, membru al uneia dintre cele mai puternice familii din oraș.
Datorită studiilor stratigrafice, stilistice și de laborator, cercetătorii au confirmat că piedestalul și sculptura coincid în ceea ce privește cronologia, stilul și proveniența. Bustul ar fi făcut parte dintr-o statuie de peste doi metri înălțime, sculptată în marmură importată din insula greacă Paros, cunoscută pentru calitatea sa excepțională. Datarea cu radiocarbon indică faptul că sculptura a fost îngropată în jurul anului 200 d.Hr., deși a fost realizată cu zeci de ani înainte.
Și de ce să ridici o statuie unei femei într-un oraș în care aceste onoruri erau rezervate aproape exclusiv bărbaților? Cercetătorii propun o ipoteză la fel de fascinantă pe cât de plauzibilă: Laodice ar fi putut juca un rol esențial în obținerea statutului de eleutheria pentru acest oraș, un privilegiu care permitea orașului să se autoguverneze, să-și bată propria monedă și să se elibereze de anumite sarcini fiscale în cadrul Imperiului Roman.
Politica în mâinile unei matroane
Statutul de oraș liber era un obiectiv râvnit de polisurile din lumea greco-romană și nu se obținea fără influențe și negocieri abilitate. Istoria cunoscută povestește că, în jurul anului 135 d.Hr., un cetățean numit Aristo a călătorit la Roma pentru a obține această recunoaștere. Fără succes. Abia câțiva ani mai târziu, în timpul lui Antoninus Pius, Chersonesos a început în sfârșit să bată monede cu inscripția „ΧΕΡΣΟΝΗΣΟΥ ΕΛΕΥΘΕΡΑΣ”.
Deși nu există dovezi directe ale rolului lui Laodice în aceste demersuri, indiciile sunt elocvente. Familia ei — Flavii Parthenokloi — ocupa cele mai înalte funcții administrative din oraș. Ea era singura femeie cunoscută căreia i s-a dedicat o statuie publică în acea perioadă. Iar iconografia portretului său, împreună cu calitatea tehnică a execuției sale, indică faptul că a fost o figură centrală în viața civică locală.
O sculptură plină de secrete tehnice
Unul dintre aspectele cele mai surprinzătoare ale studiului, și care nu a fost atât de mediatizat în articolele de presă, este nivelul de detaliu tehnic aplicat în analiza marmurei. Sculptura a fost supusă unor analize izotopice care au permis urmărirea originii materialului până la cariera situată în apropierea Mării Egee. Acest tip de marmură fină și albă era utilizat în mod obișnuit în sculpturile de prestigiu.
În plus, studiul a identificat urmele a unsprezece unelte diferite utilizate de sculptor: dălți plate de diferite dimensiuni, puncoane, dălți rotunde, o gheară dințată, raclete și abrazive precum piatra ponce. Au fost descoperite chiar și reparații vechi efectuate în timpul procesului de sculptare: în partea superioară a craniului a fost detectată o zonă lustruită și pigmentată care ar fi ascuns o fisură în marmură, acoperită cu un fragment lipit cu mortar. Toate acestea demonstrează un nivel ridicat de măiestrie și atenție la detalii.
Curios, sculptura nu a fost distrusă intenționat. A fost reutilizată ca umplutură la remodelarea podelei casei în care a fost găsită. De ce? Poate că, odată cu trecerea timpului, clădirea publică în care se afla inițial — probabil o exedră din agora — a fost demontată. Bustul, deja fără piedestal, ar fi fost mutat în acea reședință și îngropat împreună cu alte materiale în timpul unei renovări din secolul al III-lea.
Această practică nu era neobișnuită. Reutilizarea materialelor sculpturale în contexte domestice sau funerare era răspândită în lumea romană târzie. Dar starea sa bună de conservare sugerează că nu a fost victima unui act de damnatio memoriae sau de iconoclasm. Pur și simplu a fost uitată… până astăzi.
O poveste care rescrie rolul femeii romane
Descoperirea și identificarea lui Laodice este mult mai mult decât o curiozitate arheologică. Ea reprezintă o schimbare de paradigmă în înțelegerea rolului femeilor în provinciile Imperiului. Nu era vorba doar de soțiile unor bărbați puternici: unele dintre ele, precum această matroană din Chersonesos, ar fi putut fi agente politice în drepturi proprii.
Acest caz ilustrează, de asemenea, modul în care cercetările moderne, cu metodologiile lor științifice avansate, pot recupera voci din trecut care au fost reduse la tăcere timp de secole. În acest caz, vocea unei femei care a fost poate esențială pentru ca un oraș îndepărtat de la marginea Imperiului să-și câștige libertatea.
