Caliga pe o statuie de bronz din muzeul din Kalkriese.
Cuprins
Imaginați-vă că puteți privi în interiorul unui bloc compact de pământ vechi de 1.600 de ani și să vedeți amprenta perfectă a unei încălțăminte, nu prin imprenta tălpii, ci prin umbra metalică a sutelor de cuie care odată o susțineau. Exact asta a reușit o echipă de cercetători, folosind tehnologia razelor X pentru a dezvălui secrete ascunse ale vieții romane în Britania.
Un studiu recent, publicat în Journal of Archaeological Science: Reports, a utilizat radiografii digitale pentru a analiza opt blocuri de pământ extrase dintr-un cimitir romano-britanic din Canterbury, Anglia. Aceste blocuri, care conțin rămășițele unor încălțări cu cuie, le-au permis arheologilor să determine designul, dimensiunea și chiar posibilele modele decorative ale pantofilor cu care au fost îngropați defuncții, în ciuda faptului că pielea s-a dezintegrat complet în timp.
Cercetarea, condusă de James Elliott de la Canterbury Christ Church University și Adelina Teoaca de la Canterbury Archaeological Trust, se concentrează pe situl 5-5a Rhodaus Town. Săpăturile efectuate în 2019 înaintea unei lucrări comerciale au descoperit 215 morminte, dintre care 51 prezentau dovezi de încălțăminte datorită prezenței acestor cuie caracteristice.
Urmele cuielor: când pielea dispare, metalul rămâne
În epoca romană, fixarea cuielor mici în talpa sandalelor, pantofilor sau cizmelor era o practică obișnuită. Aceasta nu numai că îmbunătățea aderența și durabilitatea, dar și urma tendințele modei care se schimbau de-a lungul anilor. Aceste cuie, cu capul rotunjit și vârful îndoit pentru a fixa straturile de piele, sunt adesea singurele care rămân în morminte.
Recuperarea cuielor în timpul excavării mormintelor romane oferă o perspectivă fascinantă asupra obiceiurilor vestimentare ale defunctilor, subliniază autorii. Când sunt găsite în cantități mari și grupate la picioarele unui schelet, este rezonabil să se presupună că aparțineau unei încălțăminte.
Problema apare atunci când pielea s-a descompus și cuiele s-au deplasat în pământ, pierzându-și modelul original. Pentru a evita acest lucru, arheologii folosesc o tehnică numită „extracție în bloc”: taie și ridică secțiunea de pământ care conține obiectele fragile, stabilizând-o cu ipsos și o placă de lemn. Acest bloc poate fi apoi studiat în detaliu în laborator.
Aici intervine radiografia. La fel ca într-un spital, unde razele X revelează fracturile osoase, această tehnologie poate „vedea” prin blocul de pământ și poate arăta poziția exactă a fiecărui cui metalic.
Ca instrument de cercetare neinvaziv și nedistructiv, radiografia a fost utilizată pentru a obține imagini ale structurii interne a specimenelor arheologice, explică Elliott și Teoaca. În acest caz, echipa a utilizat un sistem de radiografie digitală directă, care permite obținerea de imagini de înaltă calitate, manipularea contrastului și efectuarea de măsurători precise direct pe computer.
Rezultatul este o imagine alb-negru în care cuiele apar ca puncte albe bine definite. Cartografiind poziția acestor puncte, cercetătorii pot recrea forma tălpii, măsura lungimea și lățimea acesteia și identifica modele specifice în distribuția cuielor.
Pantofi pentru eternitate: modele, modă și cronologie
Analiza celor opt blocuri a revelat un total de 545 de cuie. Deși unele pantofi erau foarte fragmentați sau comprimați, radiografia a permis identificarea mai multor modele.
Primul dintre acestea, denumit de cercetători „Modelul 1”, este compus dintr-o singură linie de cuie în jurul marginii tălpii. Acest model, conform studiilor anterioare efectuate în alte situri arheologice, precum Vindolanda (un fort roman din nordul Angliei), este mai frecvent în perioadele ulterioare ale Imperiului Roman. Acest lucru coincide cu datarea generală a cimitirului, activ între sfârșitul secolului al III-lea și mijlocul secolului al V-lea d.Hr.
Într-un bloc foarte fragmentat din Mormântul 136, cercetătorii au identificat un „Model 2” caracterizat printr-o dublă linie de cuie pe marginea exterioară. Deși acest model apare în cantități mici în toate perioadele, prezența sa adaugă un detaliu în plus la repertoriul de stiluri utilizate în comunitate.
Forma tălpii este, de asemenea, un indicator cronologic. Studiul a constatat că trei dintre pantofii analizați aveau o talpă „lată și rotunjită”, tipică secolelor III și IV d.Hr. Un exemplar din Mormântul 24, însă, prezenta o formă „ondulată și ascuțită”, mai caracteristică pentru a doua jumătate a secolului al II-lea. Acest lucru sugerează că cimitirul ar fi putut fi utilizat pe o perioadă lungă de timp sau că unele stiluri mai vechi erau încă în circulație.
Cine purta aceste încălțări? Indicii despre vârstă, sex și sănătate
Una dintre cele mai interesante aplicații ale acestei tehnici este posibilitatea de a deduce informații despre persoana îngropată atunci când rămășițele osoase nu s-au conservat. Acesta a fost cazul Mormântului 7, unde nu s-au recuperat resturi scheletice, dar prezența unui grup de cuie indica faptul că acolo zăcea un adult.
Atunci când nu se recuperează rămășițe scheletice, designul sau distribuția cuielor pot indica atât sexul biologic, cât și statutul social, cu încălțăminte tipic mai mare pentru bărbați și modele robuste asociate în mod provizoriu cu activități riguroase, afirmă cercetătorii.
Măsurătorile lungimii (între 22,7 și 29,2 cm) corespundeau cu cele ale încălțămintei pentru adulți. Cu toate acestea, corelarea mărimii pantofului cu sexul individului este complicată. De exemplu, în Mormântul 117, estimarea osteologică sugera că individul era probabil o femeie, dar lungimea pantofului (~27 cm) se suprapunea cu intervalul considerat tipic masculin. Autorii avertizează că această metodologie este fiabilă doar pentru a diferenția între extreme, cum ar fi sugarii și adulții.
Studiul explorează, de asemenea, relația dintre încălțăminte și sănătate. În mormântul 101, individul prezenta o afecțiune numită periostită tibială bilaterală – o inflamație a osului tibiei – adesea asociată cu efort fizic repetitiv și, uneori, cu încălțăminte inadecvată. Deși este dificil să se stabilească o relație directă, coincidența deschide ușa pentru viitoare cercetări privind modul în care încălțămintea putea afecta sănătatea purtătorilor.
Dincolo de aspectul practic: încălțămintea ca expresie a identității
Pantofii nu erau doar o protecție pentru picioare. În lumea romană, erau o extensie a persoanei. Autorii o citează pe experta Carol van Driel-Murray, care descrie încălțămintea ca o proiecție materială a sinelui.
Varietatea de modele găsite în Rhodaus Town – de la modele simple la unul care sugerează un posibil design decorativ în zona arcului – reflectă această individualitate. Pantofii cu o densitate mai mare de cuie (mormintele 24, 101 și 136) ar putea indica un design robust pentru activități rurale sau militare, în timp ce cei cu mai puține cuie (mormintele 7 și 117) ar putea corespunde unor încălțăminte mai delicate pentru mediul urban.
Este important să reținem că încălțămintea cu care cineva este îngropat nu reflectă neapărat viața sa de zi cu zi. Ar putea fi o ofrandă rituală, o pregătire pentru „lunga călătorie” către lumea de dincolo sau o idealizare a identității sale de către cei care l-au îngropat.
Tehnica nu este lipsită de provocări. Schimbările naturale din mormânt (taponice), deteriorările în timpul excavării sau crăparea blocului de pământ pot deplasa cuiele din poziția lor inițială, distorsionând desenul. În plus, măsurarea radiografică are o marjă de eroare din cauza „lipsei de definiție geometrică”, care face ca obiectele mai îndepărtate de detector să pară mai mari.
O soluție mai precisă, deși mai puțin accesibilă, ar fi utilizarea tomografiei computerizate (TC), care creează o imagine tridimensională. Cu toate acestea, costul și complexitatea acesteia o fac imposibilă pentru multe proiecte.
În ciuda acestor limitări, studiul demonstrează valoarea enormă a radiografiei. Aceasta oferă o înregistrare permanentă și detaliată a conținutului unui bloc de pământ înainte de micro-excavarea delicată a acestuia. În cazurile în care conservarea este slabă, aceasta poate fi singura șansă de a obține informații valoroase.
Studiul concluzionează că radiografia blocurilor de pământ suspectate a conține încălțăminte cu tălpi cu cuie oferă o serie de informații complementare despre defunct. Autorii rezumă: Având în vedere schimbarea relativ consistentă a designului pantofilor în tot Imperiul Roman, pantofii pot servi ca un punct de referință cronologic suplimentar atunci când se fac referințe încrucișate cu colecții bine documentate din alte locuri (de exemplu, Vindolanda). În cazul în care nu se recuperează rămășițe scheletice, designul sau distribuția cuielor pot indica atât sexul biologic, cât și statutul social.
