La baza acestor interacțiuni se află oxitocina, „hormonul iubirii”. Mângâierea unei pisici poate contribui la reducerea cortizolului, hormonul stresului.
Cuprins
Cel mai important
- Interacțiunea prietenoasă cu pisicile declanșează eliberarea de oxitocină la oameni și, uneori, și la pisici.
- Efectul este mai puternic când inițiativa vine de la pisică și ritmul acesteia este respectat.
- În comparație cu câinii, pisicile declanșează producția de oxitocină mai rar și mai puțin intens, dar odată ce se stabilește încrederea, se creează o legătură unică și liniștitoare.
Mai puțin studiate decât relația dintre oameni și câini, interacțiunile dintre pisici și proprietarii lor afectează, de asemenea, bunăstarea ambelor părți. Laura Elin Pigott, neuroștiințifică din Londra, analizează cele mai recente cercetări pe această temă.
Pisicile sunt cunoscute pentru independența lor, dar studii recente sugerează că avem o legătură unică cu ele, alimentată de chimia creierului.
În centrul procesului se află oxitocina, adesea numită „hormonul iubirii”. Aceeași substanță neurochimică este eliberată atunci când o mamă își leagănă copilul sau când prietenii se îmbrățișează, și are un efect pozitiv asupra încrederii și afecțiunii. Cercetările actuale arată că este, de asemenea, un factor important în relația dintre pisici și oameni.
Oxitocina este un factor cheie în relațiile sociale, adică în capacitatea de a lega relații cu ceilalți și de a avea încredere în ei, precum și în reglarea stresului atât la animale, cât și la oameni. Un experiment realizat în 2005 a arătat că aceasta a făcut ca voluntarii umani să aibă mult mai multă încredere în ceilalți în tranzacțiile fictive de pe piața bursieră.
Acest hormon are, de asemenea, efecte calmante atât la oameni, cât și la animale: reduce cantitatea de cortizol, hormonul stresului, și activează sistemul nervos parasimpatic – sistemul de odihnă și digestie – ajutând organismul să se relaxeze.
Ca și în cazul câinilor
Cercetătorii știu de mult timp că interacțiunile prietenoase dintre câini și stăpânii lor declanșează eliberarea de oxitocină, creând o buclă de feedback emoțional autentică. Cu toate acestea, acest fenomen a fost mai puțin studiat în cazul pisicilor.
Mai puțin expresive decât câinii, pisicile își arată afecțiunea în moduri mai subtile. Cu toate acestea, proprietarii lor descriu adesea aceleași beneficii: căldură, confort, reducerea stresului. Studiile confirmă treptat aceste mărturii. Cercetătorii japonezi au arătat în 2021 că momentele scurte de mângâiere a unei pisici au crescut nivelul de oxitocină la mulți proprietari.
În cadrul studiului, femeile au petrecut câteva minute interacționând cu pisicile lor, în timp ce cercetătorii le-au măsurat nivelul hormonilor. Rezultatul a fost că contactul prietenos (mângâierea, vorbitul blând) a dus la o creștere a nivelului de oxitocină în salivă.
Mulți oameni consideră că mângâierea unei pisici are un efect calmant, și nu este vorba doar de moliciunea blănii. Simpla mângâiere a unei pisici – sau chiar auzirea ei torcând – stimulează producția acestui hormon în creier. Un studiu realizat în 2002 a arătat că creșterea nivelului de oxitocină declanșată de atingere ajută la reducerea cortizolului, care, la rândul său, poate scădea tensiunea arterială și chiar ameliora durerea.
Când circulă oxitocina în sânge?
Cercetătorii au început să identifice momentele exacte care declanșează acest hormon al legăturii în relația dintre oameni și pisici. Contactul fizic blând pare să fie cel mai important factor.
Un studiu publicat în februarie 2025 arată că, atunci când proprietarii mângâie, îmbrățișează sau leagănă ușor pisicile, nivelul de oxitocină al acestora crește, la fel ca și cel al pisicilor, cu condiția ca interacțiunea să nu fie forțată.
Cercetătorii au monitorizat nivelul de oxitocină al pisicilor timp de cincisprezece minute, în timp ce acestea se jucau și se îmbrățișau cu proprietarii lor acasă. Când pisicile inițiau contactul, de exemplu așezându-se în poala proprietarului sau dând din cap, nivelul lor de oxitocină creștea semnificativ. Cu cât petreceau mai mult timp cu stăpânii lor, cu atât creșterea era mai semnificativă.
Dar cum rămâne cu pisicile mai puțin afectuoase? Același studiu a descoperit modele diferite la pisicile cu un stil de atașament mai anxios sau distant. Așa-numitele pisici „evitante”, care păstrează distanța, nu au prezentat modificări semnificative ale nivelului de oxitocină, în timp ce pisicile anxioase (care își caută constant stăpânii, dar devin repede copleșite) au avut un nivel ridicat de oxitocină încă de la început.
În cazul celor din urmă, la fel ca în cazul pisicilor evazive, îmbrățișările forțate au scăzut nivelurile de oxitocină. Cu alte cuvinte, atunci când interacțiunea urmează ritmul pisicii, legătura se adâncește; atunci când este forțată, hormonul atașamentului scade.
Spre deosebire de câini, pisicile nu se bazează pe contactul vizual prelungit pentru a forma legături. Ele folosesc semnale mai subtile, cum ar fi clipitul lent – „zâmbetul pisicii”, care indică siguranță și încredere.
Torcerea joacă, de asemenea, un rol cheie. Ronțăitul său slab este asociat nu numai cu vindecarea pisicii, ci și cu efecte calmante asupra oamenilor. Ascultarea acestuia poate reduce ritmul cardiac și tensiunea arterială, iar oxitocina promovează aceste beneficii.
Astfel, compania unei pisici – întărită de toate aceste mici eliberări de oxitocină rezultate din interacțiune – poate acționa ca un adevărat scut împotriva stresului, anxietății și, uneori, chiar a depresiei, oferind un confort care, în unele cazuri, se apropie de sprijinul uman.
Pisicile sunt mai puțin afectuoase decât câinii?
Studiile arată că oxitocina este eliberată în general mai mult în timpul interacțiunilor dintre oameni și câini. Într-un experiment celebru realizat în 2016, cercetătorii au măsurat nivelurile de oxitocină la animalele de companie și la proprietarii lor înainte și după zece minute de joacă. La câini, nivelurile de oxitocină au crescut în medie cu 57% după joacă, în timp ce la pisici creșterea a fost de aproximativ 12%.
Și la oameni, nivelul de oxitocină crește mai mult atunci când interacțiunile sociale sunt intense. Studiile arată că contactul cu o persoană dragă produce răspunsuri mai puternice ale oxitocinei decât contactul cu străini. Acest lucru explică de ce primirea entuziastă a unui câine poate semăna cu sentimentele pe care le experimentăm față de un copil sau partener.
Câinii, care sunt animale de turmă domesticite pentru a trăi alături de oameni, sunt aproape programați să caute contactul vizual, mângâierea și aprobarea din partea noastră – toate acestea stimulând oxitocina la ambele părți. Pisicile, pe de altă parte, sunt descendenți ai vânătorilor solitari și nu au dezvoltat aceleași semnale sociale expresive. Prin urmare, ele eliberează oxitocină mai rar, adesea doar atunci când se simt în siguranță.
Încrederea unei pisici nu vine automat; trebuie câștigată. Dar odată câștigată, ea este întărită de aceeași moleculă care leagă părinții, partenerii și prietenii.
Așadar, data viitoare când pisica ta clipește la tine pe canapea sau se ghemuiește și toarce în poala ta, amintește-ți: nu este doar un moment tandru. Oxitocina circulă în creierul amândurora, întărind încrederea și ameliorând stresul. Pisicile au găsit, în felul lor, o modalitate de a activa chimia iubirii în noi.
